Stiri

Bani europeni și norvegieni asigură dotarea cu becuri LED pentru iluminat public la Bârlad

6
min
13/10/2022

Municipiul Bârlad derulează două proiecte privind modernizarea sistemului de iluminat public, autorităţile locale aşteptându-se la o scădere cu 75% a costurilor pentru electricitate.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Bârlad, cele două proiecte de modernizare şi extindere a reţelelor de iluminat public presupun montarea a aproximativ 4.000 de corpuri de iluminat tip LED, înlocuirea stâlpilor şi introducerea iluminatului acolo unde acesta nu există.

Sistem automatizat cu multiple avantaje

"Bârladul va beneficia, după finalizarea acestor investiţii, de un sistem de telegestiune a iluminatului public care va permite reglarea automată a intensităţii luminii electrice în funcţie de lumina naturală.

De asemenea, intensitatea iluminatului public va depinde şi de dinamica stradală. (...) Mai mult, dacă un bec se defectează, sistemul inteligent va trimite semnale în panoul de comandă.

Altfel spus, cetăţeanul nu va mai fi nevoit să anunţe autoritatea locală că becul de pe strada lui s-a ars, căci monitorizarea permanentă a sistemului implică alerte în timp real. Comenzile declanşate de la distanţă sunt un alt beneficiu al sistemului. De exemplu, dacă cineva este deranjat că lumina unui bec stradal îi bate în geam prea puternic, căci avem şi astfel de reclamaţii, va exista posibilitatea diminuării intensităţii acelui bec, fără a afecta lumina de pe restul străzii.

Modernizarea infrastructurii de iluminat este o investiţie care, deşi luminează, nu se prea vede, ca să folosim un joc de cuvinte. Este acel tip de investiţie care poate scăpa neobservată de către cetăţeni, dar care se va simţi din toate punctele de vedere: vom avea mai multă lumină, consum redus drastic, scăpăm de pierderi, de disconfort şi de poluarea pe care le implică lămpile tradiţionale şi vechea reţea de iluminat", a declarat primarul Dumitru Boroş, potrivit paginii de Facebook a Primăriei municipiului Bârlad.

Unul dintre proiecte este finanţat prin fonduri norvegiene, are o valoare de 1.482.355 euro şi implică montarea a 2.590 de corpuri de iluminat tip LED, care vor înlocui becurile convenţionale, în acest moment proiectul fiind realizat în proporţie de 85%.

Al doilea proiect are la bază fonduri europene în valoare de aproximativ 2,2 milioane euro şi prevede montarea a 1.261 de corpuri de iluminat, precum şi înlocuirea şi montarea a 277 de stâlpi, pe 20 de străzi. 

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Dmitry G