Stiri

Auchan România implementează noi măsuri de eficiență energetică cu ambiția de reducere a consumului cu 20%

7
min
21/11/2022

Auchan România a demarat un nou set de acțiuni care asigură scăderea consumului energetic al companiei cu 20%.

Retailerul a implementat multiple măsuri cu efect pe termen scurt și mediu, iar inițiativele, dezvoltate pe mai multe paliere, vin în completarea investițiilor deja existente pentru proiectele de eficiență energetică, parte din Planul pentru Climat 2030. Reducerea consumului de energie a fost o prioritate și în anii precedenți, compania reușind să diminueze consumul  în perioada 2014-2020 cu încă 20%.

Măsurile sunt menite să păstreze un standard de calitate înalt al serviciilor și produselor companiei și, în același timp, să mențină puterea de cumpărare a clienților. Într-o primă etapă, ca parte a planului de sobrietate energetică, compania țintește eficientizarea orelor de lucru privind pregătirea magazinelor pentru deschidere, dar și implementarea unui sistem și mai eficient de gestionare a stocurilor.

Măsura cea mai vizibilă este reducerea nivelului de iluminare din magazine, parcări subterane și supraterane, acesta fiind oprit sau redus la minim pe timpul nopții, astfel încât activitatea să nu fie afectată. După încheierea programului de lucru, siglele, totemurile și climatizarea din magazine și spațiile administrative sunt, la rândul lor, închise în totalitate, iar în anumite zone au fost montate sisteme de senzori.

Retailerul are în plan o serie de noi investiții în schimbarea centralelor de frig cu cele pe o tehnologie CO2, având deja peste 25 de magazine finalizate în prezent, alte 5 fiind programate pentru anul 2023, precum și în sisteme HVAC care să asigure un consum redus de energie, dar și alte parteneriate menite să contribuie la o mai mare eficiență energetică.

De asemenea, compania vizează creșterea procentului iluminatului cu LED la 100%, precum și investiții în panouri solare pentru platformele logistice și magazine. Totodată, Auchan își propune să obțină  noi certificări de eficiență energetică pentru clădiri sustenabile.

De curând, centrul logistic din Călan a obținut certificarea BREEAM pentru sustenabilitate și impact redus asupra mediului, iar Auchan va continua să accelereze acest proces în perioada următoare.

„În contextul crizei energetice, urgentăm demersul din Proiectul Climat 2030 prin implementarea unui plan de sobrietate energetic și prin creșterea investițiilor cu scopul de a reduce impactul economic și amprenta de carbon. Accelerarea acestui pilon strategic presupune adaptarea modelului nostru de business, integrând în fiecare segment obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil. Măsurile de sobrietate energetică vin în completarea acestui plan deja dezvoltat de noi și vor contribui la o mai bună gestionare a consumului energetic”  
Corina Dospinoiu, Responsabil CSR în cadrul Auchan Retail România.

Proiectul Climat reprezintă planul de decarbonizare cu importanță strategică pentru companie, prin care continuă să depună eforturi majore pentru protejarea biodiversității și a planetei.

Auchan va urgenta investițiile dedicate eficienței energetice, astfel încât compania să ajungă la un consum energetic cât mai mic.