Solutii

Au început înscrierile la cea de a doua ediție a Plantării Virtuale de la Adoptă un copac!

3
min
10/2/2021

La prima plantare virtuală din România, s-au implicat peste 400 de oameni care au plantat un total de 3,450 puieți forestieri, în 32 de județe din toată țara.

Se spune că fiecare om trebuie să planteze un copac pentru a-și desăvârși scopul în lume. Mai știm și că atunci când faci un bine, el se întoarce la tine. Oricare este motivul pentru care vrei să plantezi și tu alături de colegii tăi, ViitorPlus vă susține, ușurând totul.

A doua ediție a Plantării virtuale, în cadrul căreia poți planta speranță la distanță alături de colegii tăi, și-a deschis deja porțile virtuale pentru înscriere. După principiul: compania donează - angajații săi plantează, asociația dă companiilor posibilitatea și în această primăvară să ofere angajaților experiența unei plantări, desfășurată în siguranța împrejurărilor alese de ei, oferind soluția de team building și implicare de mediu potrivită pentru această perioadă:

  • Firma adoptă pachete de câte 7 copăcei, care apoi sunt trimise de asociație către angajatii săi, care îi vor planta pe un teren ales de ei.
  • Pachetul de 7 copăcei conține și un ghid de plantare cu informații prețioase despre arbori și instrucțiuni clare de plantare.
  • Începând cu data de 20 februarie 2021 începe livrarea puieților care vor fi plantați pe terenul ales, dar împreună, virtual, în cadrul unui eveniment național, ca să facem România puțin mai verde și aerul mai respirabil.

Companiile pot lua toate detaliile de aici, înscrierile putând fi făcute până în data de 15 martie.  

La prima plantare virtuală din România, din noiembrie 2020, s-au implicat peste 400 de oameni care au plantat un total de 3,450 puieți forestieri, în 32 de județe din toată țara. În programul "Adoptă un copac!" este împădurit sudul României, unde este cea mai mare nevoie, gradul de împădurire fiind în medie de 5%, comparativ cu norma minimă de 30%. Timp de 5-7 ani după plantare, se efectuează lucrări de îngrijire, iar pădurea este monitorizată timp de 15 ani, până la transferarea în patrimoniul fondului forestier național.
În ariile urbane, copacii scad temperatura aerului cu până la 8 grade și reduc utilizarea aparatelor de aer condiționat cu până la 40%.