Stiri

Aproape 500 de biciclete electrice la Buzău, aduse din Germania de primărie cu bani europeni

7
min
4/11/2022

Primarul Buzăului a adăugat că şi flota de autobuze electrice a municipiului va fi dezvoltată în perioada următoare.

Primăria Buzău a achiziţionat 485 de biciclete electrice, aduse din Germania, printr-un proiect finanţat cu fonduri europene pe axa de mobilitate urbană, a anunţat, miercuri, primarul Constantin Toma.

Se poate și pedala

Acesta a menţionat că bicicletele au ajuns deja la Buzău şi sunt dintre cele mai moderne, putând funcţiona atât în mod clasic, prin pedalare, cât şi electric.
Potrivit edilului, pe raza municipiului vor fi amenajate 48 de staţii pentru aceste biciclete, atât în apropierea şcolilor, a staţiilor de autobuz, în faţa parcurilor şi în cartiere, pentru a fi cât mai accesibile cetăţenilor.

"Încă o investiţie pe cale să se realizeze la Buzău. Ne-au sosit cele 485 de biciclete din Germania, ce vor putea fi utilizate accesând una din cele 48 de staţii, răspândite prin tot oraşul.

Este tot un proiect finanţat pe fonduri europene, pe axa de <mobilitate urbană>. Sunt biciclete moderne care pot funcţiona atât clasic, prin pedalare, dar şi electric. 30 din aceste biciclete vor fi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii, iar 30 vor fi cu trei roţi, pentru persoane vârstnice care nu pot merge pe o bicicletă normală", a scris primarul Constantin Toma, pe pagina sa de Facebook.

El a mai menţionat că, după finalizarea bulevardelor Unirii şi Industriilor, municipiul Buzău va avea 12 kilometri de piste speciale de biciclete, la care se vor mai adăuga încă 14 kilometri odată cu finalizarea proiectului Anghel Saligny, care prevede reabilitarea a 14 străzi.

13+15 autobuze electrice

"În anii viitori vom încerca pe toate străzile, unde se poate din punct de vedere tehnic, să avem cât mai multe piste, astfel încât bicicleta să devină unul din mijloacele de deplasare agreate de buzoienii iubitori de sănătate şi mediu", a mai spus Constantin Toma.

Primarul Buzăului a adăugat că şi flota de autobuze electrice a municipiului va fi dezvoltată în perioada următoare.

"Iată că după ce ne-au venit cele 13 autobuze electrice care vor circula pe linia 10 în mod special, dar nu numai acolo, am mai câştigat pe fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă încă 15 autobuze. Şi, bineînţeles, încercăm să luăm, tot pe fonduri europene şi pe AFM şi microbuze electrice pentru a reuşi să aducem şi elevii la şcoală, dar să folosim aceste microbuze pentru aplicaţii acolo unde nu avem autobuze, mă refer printre blocuri, periferia oraşului şi aşa mai departe, astfel încât să reuşim să avem o mobilitate urbană cât mai bună şi cât mai prietenoasă cu sănătatea omului şi mediu", a mai evidenţiat primarul Constantin Toma.

Sursa foto: Flickr