Stiri

Apel pentru salvarea pădurii Comorova, singura de pe litoralul românesc

7
min
19/9/2022

Comorova e cea mai importantă pădure din punct de vedere științific de pe întreg litoralul Mării Negre.

Peste 2.000 de oameni cer Consiliului Local Mangalia să treacă în proprietatea publică (din proprietatea privată) a UAT Mangalia pădurea Comorova, singura pădure de pe litoralul românesc.

„Oamenii vor ca Pădurea Comorova să rămână a lor, nu să dispară sub proiecte imobiliare meschine. Trebuie să punem presiune pe municipalitate să redea oamenilor ce a mai rămas din pădure, pentru că tot Primăria este cea care a înstrăinat ultimul petec forestier de pe litoralul românesc”, spune Semiran Abdurefi, inițiatoarea demersului.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Conform legii, în maximum 30 de zile, proiectul civic trebuie pus pe ordinea de zi a Consiliului Local, iar consilierii vor decide dacă adoptă sau nu inițiativa cetățenească. Solicitarea a fost depusă săptămâna trecută la primărie. 

Pădurea regelui Carol I

Pădurea Comorova, singura pădure de pe litoralul românesc al Mării Negre şi cea mai importantă pădure din punct de vedere științific de pe întreg litoralul acestei mări, a fost creată (855 de hectare) prin eforturile de 20 de ani (1890-1910) ale silvicultorilor, sub patronajul regelui Carol I, din fonduri bugetare ale Statului.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

În 1998, din cele 855 de hectare de pădure mai existau doar 519, iar Guvernul a decis, printr-o Hotărâre, ca acestea să treacă în proprietatea publică a Consiliului Local Mangalia, cu destinația parc municipal. După numai doi ani, CL Mangalia decide ca 431 de hectare să poate fi folosite definitiv sau temporar în alte scopuri decât cele forestiere.

În anul 2013, Curtea de Conturi susținea că ar mai fi 395 de hectare de pădure, însă Semiran Abdurefi spune că nimeni nu știe exact care este suprafața de pădure rămasă, deocamdată, în patrimoniul Mangaliei.

Sursa foto: mangalia.ro