Smart City

Aparate de reciclare a ambalajelor din plastic, sticlă şi aluminiu vor fi instalate în Chișinău

3
min
2/5/2022

Automatele urmează să fie achiziţionate până la începutul lunii decembrie, iar pentru a facilita reutilizarea şi reciclarea deşeurilor, acestea vor fi amplasate în preajma magazinelor din Chişinău.

Cei care vor avea grijă să ducă la reciclare aceste tipuri de deşeuri vor primi în schimb bani sau beneficia de reduceri la cumpărături. Două asociaţii de mediu din Republica Moldova au semnat un acord de colaborare, care prevede achiziţionarea şi punerea în funcţiune a 25 de automate pentru recuperarea ambalajelor uzate.

VADIM AXENTII, director A.O. "Reciclare": „Pe site o să fie publicată o hartă interactivă a acestora pentru ca locuitorii să vadă unde sunt amplasate, respectiv să facă uz de ele. Toate ambalajele colectate, vorbim de PET-uri, doze de aluminiu şi sticle vor fi ulterior folosite pentru raportarea şi atingerea ţintelor de reciclare. După asta ele vor fi duse la staţia de sortare."

Cei care vor aduce sticle reutilizabile de apă, bere şi suc, inclusiv PET-uri şi doze de aluminiu, vor beneficia de bonuri de reducere la cumpărăturile făcute în magazinele în care vor fi amplasate automatele de reciclare.

Automatele vor fi cumpărate în rate. Proiectul este finanţat de Facilitatea Globală de Mediu, prin intermediul Green City Lab Moldova, şi costă 200 de mii de dolari.

VICTOR PARLICOV, director, Green City Lab Moldova: „Le oferim acest echipamente având posibilitatea de a le achita în rate pe o perioadă de 10 ani, pentru ca ei să înceapă a recupera banii din plasticul colectat, din sursele de venit legate de plasarea acestor aparate."

Proiectul e menit să crească nivelul de conştientizare a problemei deşeurilor şi este un prim pas în implementarea mecanismului de responsabilitate extinsă a producătorului, care va intra în vigoare  începând cu 2023. Legea îi va obliga pe producători să colecteze şi să recicleze deşeuri.

VICTOR PARLICOV, director, Green City Lab Moldova: „Ca să plasezi pe piaţă noi ambalaje de genul acesta va trebui să demonstrezi că o parte din ceea ce ai plasat până acum a fost scos din uz şi reciclat."

Anual, în cele 1000 de gropi de gunoi din Republica Moldova ajung aproximativ 3 milioane de metri cubi de deşeuri. Nu se cunoaşte, însă, câte dintre acestea sunt deşeuri reciclabile. Organizaţiile de mediu estimează că peste 90 la sută din PET-uri, sticle şi doze de aluminiu ajung la groapa de gunoi, iar apoi în sol şi în apele subterane. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an, în corpul uman ajung în medie 250 de grame de plastic. Acesta provoacă afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, schimbă compoziţia sângelui şi poate duce la infertilitate. În 2019, Republica Moldova a adoptat legea care interzice vânzarea pungilor şi a veselei din plastic în supermarket-uri. Pentru comercializarea acestora sunt prevăzute amenzi de la 3.000 până la 4.500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 6.000 până la 12.000 de lei pentru persoanele juridice.