Stiri

ANSVSA, rol esențial în gestionarea câinilor fără stăpân. Premierul, care coordonează instituția, chemat să-și asume răspunderea

3
min
26/1/2023

Organizația civică APADOR-CH a analizat legislația care reglementează gestionarea câinilor fără stăpân

Concluzia la care a ajuns organizația este că cel puțin o instituție națională are atribuții care nu se achită de sarcini pentru a preveni tragedii precum cea din zona lacului Morii.

„ANSVSA se mulțumește să tacă comod”

Potrivit analizei APADOR-CH, „ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – n.r.) este mandatată de lege să facă planuri de acțiune și să verifice dacă autoritățile locale își îndeplinesc obligațiile legale pentru gestionarea animalelor de pe teritoriul lor.

Constatăm, însă, că în scandalul ultimelor zile lipsește cu desăvârșire ANSVSA, această autoritate centrală cu rol determinant în gestionarea fenomenului. Nu este luată la întrebări și se mulțumește să tacă comod, așteptând să treacă furia populară.”

Mai poți citi: VIDEO Zona în care a fost ucisă de câini femeia care alerga lângă Lacul Morii, lăsată nesupravegheată intenționat pentru a proteja infracțiuni de mediu, acuză fostul șef al Gărzii de Mediu

„APADOR-CH îi solicită prim ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, să trimită Corpul de control la ANSVSA pentru a afla dacă și în ce mod și-a îndeplinit instituția obligațiile prevăzute în art. 1 al. 4 din OUG 155/2001, de a verifica modul de aplicare a acestei ordonanțe de către consiliile locale, adică verificarea faptului dacă, consiliile locale și-au îndeplinit sau nu obligația legală de înființare a serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân și de înființare a Registrului de evidenţă a câinilor fără stăpân capturaţi.”, arată organizația într-un apel publicat pe propriul site.

Sursa foto: PxHere