Stiri

A zburat primul avion cu „piele de rechin”, care reduce consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon

3
min
17/10/2022

Toate cele 12 aeronave Boeing 777 deţinute de compania Swiss vor fi echipate gradual cu acest material.

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss a zburat vineri de la Zurich la Miami şi a devenit prima aeronavă din lume care a folosit un strat protector asemănător "pielii de rechin", care reduce consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon, informează Reuters.

Economie de 1% la carburant

"Vom continua să investim consistent în astfel de soluţii sustenabile", a declarat directorul executiv al companiei elveţiene, Dieter Vranckx.

Acea peliculă transparentă aplicată peste fuselaj reduce semnificativ rezistenţa la înaintare, iar compania Swiss, deţinută de operatorul german Lufthansa, a anunţat în luna februarie că noul material va ajuta zborurile aeriene să devină cu 1% mai economice în ceea ce priveşte consumul de carburant.

Noua tehnologie, dezvoltată în virtutea unui parteneriat între Lufthansa Technik şi producătorul german de produse chimice BASF, imită caracteristicile hidrodinamice ale pielii de rechin.

Toate cele 12 aeronave Boeing 777 deţinute de compania Swiss vor fi echipate gradual cu acest material.

Sursa foto: Lufthansa