Solutii

A fost lansat primul tip de sticlă cu conținut redus de carbon din lume

7
min
27/9/2022

Saint-Gobain Glass anunță lansarea noului substrat de sticlă cu cea mai scăzută amprentă de carbon din lume – ORAÉ.

Noua soluție are o amprentă de carbon estimată la numai 7 kg CO2 eq./m2 (pentru un substrat cu o grosime de 4 mm), ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 40% față de produsul Saint-Gobain Glass european de bază. Această inovație tehnică de referință este o urmare a anunțului făcut de companie la începutul lunii iulie, când a dezvăluit producția primei sticle cu emisii reduse de carbon dedicate pieței construcțiilor.

Citește și: 750 de milioane de euro au plătit cinci mari companii petroliere pentru a beneficia de o imagine verde

Mai multe loturi de producție au fost finalizate în prima jumătate a anului 2022, combinând utilizarea de energie electrică regenerabilă cu un conținut ridicat de sticlă reciclată (aproximativ 70% cioburi de sticlă, dintre care 55% reprezintă cioburi de sticlă colectate extern).

Acest succes se datorează inițiativelor de reciclare a sticlei Saint-Gobain Glass din Europa. Astfel, cantitatea de sticlă care poate fi declarată ca fiind conținut reciclat, conform ISO 14021:1999, a putut fi mărită, fără a afecta procentul de cioburi utilizate pentru producția obișnuită.

Citește și: Reciclarea în UE, creștere de 50% în 16 ani. România, pe ultimul loc

Prin toți acești pași, Saint-Gobain Glass a reușit să reducă amprenta de carbon a substratului său de sticlă plană, fără a face compromisuri în ceea ce privește performanța tehnică, calitativă sau estetică a produselor sale.

O oportunitate semnificativă pentru sectorul construcțiilor

În prezent, industria construcțiilor este responsabilă pentru aproape 40% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și se află în centrul provocărilor legate de decarbonizare.

În plus, conform unui studiu, fațadele reprezintă până la 20% din carbonul încorporat al unei clădiri. Acționând asupra impactului total al sticlei, putem obține o scădere semnificativă a amprentei de carbon a clădirilor, continuând, în același timp, să asigurăm beneficiile esențiale precum lumina naturală și confortul termic pentru ocupanți.

Sursa foto: Saint Gobain