Stiri

17 tone de deșeuri din plastic oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu

2
min
15/7/2021

Peste 17 tone de deșeuri din plastic provenite din Grecia, trimise către o societate comercială din Romania, au fost oprite de polițiști de la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

"Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetațean bulgar, în vârstă de 58 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu de pe raza județului Giurgiu", se arată într-un comunicat de presa emis marti de ITPF Giurgiu, informează ziare.com.

În urma verificărilor efectuate, a fost constatat faptul că deșeurile, în cantitate de 17.120 kilograme, au fost încărcate din Grecia pentru o firmă de pe teritoriul României, iar documentația de transfer prezentată de către șofer nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006.

În context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul  sus-menionat.

În ultimele trei luni, politistii de frontiera giurgiuveni au mai oprit la intrarea in Romania prin PTF Giurgiu-Ruse cantitatea de 472 de tone de deseuri de oțel, plastic, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic și pilitură de alamă, pilitură de fier si polistiren pe care 23 de șoferi bulgari și șase șoferi români încercau să le introducă fără documente complete în țară.